Contact: info@relaxandsmile.ro
Suna la: 0742 231 027
Stai conectat cu noi:

Despre noi

Despre noi

In copilărie, jocul cel mai drag era " de-a doctorul ". Păpușile erau tratate și îngrijite iar trusa cu instrumente medicale era jucăria preferată.



Viața m-a dus la inceput către alte domenii pentru ca, mai apoi, indirect, sa ma apropii din nou de domeniul sănătății. Am lucrat la Centrul Medical Medicover ca și coordonator logistică, unde aveam grija ca toate condițiile să fie îndeplinite pentru ca actul medical sa poată avea loc. Totuși, dorința mea era să fiu implicată mai mult și mai direct în acțiunea de a elibera oamenii de suferință și boală.



După lectura multor cărți in domeniu, am înțeles că omul este mai mult decât trupul care se vede și că vindecarea totală nu poate fi obținută decât prin abordare holistică-corp, minte, suflet. Aceasta noua înțelegere, m-a determinat să citesc despre terapiile complementare, să urmez cursurile ANATECOR de nutriție și fitoterapie. Am urmat de asemeni cursurile lui Erick Pearl de vindecare reconectivă, ocazie în care am învățat să urmăresc cu atenția ceea ce-mi indicau palmele plimbate de-a lungul corpului omenesc, de-a lungul meridianelor energetice.



Arta masajului mi-a fost predată de domnii profesori Florina si Liviu Buluș si de Gabriel Roman Maxim.



 Am absolvit Facultatea de Psihologie a Universității Ecologice București si in am urmat cursurile de pregătire în psihoterapie Ericksoniană cu domnul profesor Ion Dafinoiu.



Sunt pasionată de Medicina Tradițională Chineza pe care am studiat-o timp de cinci ani, sub îndrumarea domnului doctor Octavian Sbârnă. În acest interval de timp am învățat și am lucrat cu diverse tehnici și instrumente folosite în medicina tradițională chineză pentru prevenirea și tratarea diferitelor boli, cum ar fi acupunctura, presopunctura, electroacupunctura, moxibustia, și altele. 

Cu mulți ani în urmă, am avut șansa să-l cunosc pe Maestrul Cezar Culda de la care am început să învăț taijiquan și qigong, arte provenite tot din străvechea Chină și care, practicate consecvent, promovează sănătatea, longevitatea, armonia corp, energie și spirit. 
Am înțeles cât de important este să trăim în armonie cu natura și faptul că, corpurile noastre ne vorbesc, ne indica domeniile care nu merg in viețile noastre; daca le-am asculta cu atenție, am știi cum să trăim frumos si să fim armonioși si echilibrați. Am înțeles ce înseamnă a fi liber și împăcat cu tine, cu ceilalți, cu ceea ce-ți pune viața în cale, am învățat să fiu recunoscătoare pentru tot, pentru viată, pentru existență. Este o perspectivă dincolo de suferință și de tiparele în care uneori ne închidem. 

Am deschis acest cabinet din dorința de a îmbina toate cunoștințele dobândite pentru a ajuta oamenii să-si mențină starea de bine, de sănătate.